Exercitii de sinceritate,  Vag Cultural

Momentul care va intra în carțile de istorie

Mă gândesc rar la ce se va întâmpla ”după”. Recunosc cu toată sinceritatea că până în prezent ”evenimentul istoric major” la care suntem involuntar parte a trecut pe lângă mine fără un impact semnificativ. Avantaj introvertiții. Până azi, când un om mic și gârbovit a intrat într-o catedrală goală și a început să cânte. Iar atunci realitatea pandemiei m-a lovit cu toată forța.

În decurs de câteva minute, amploarea acestui fenomen mi s-a înfățișat cu mai multă duritate decât o pot face toate statisticile și știrile din ultimele luni. Nu, nu e vorba numai despre boală sau moarte. La un anumit nivel, acestea sunt parte oricum din viața noastră deși recent se manifestă cu mai multă violență. Adevărata dramă e în tăcerea care a cuprins lumea de-odată: Piazza del Duomo, unde în urmă cu câtiva ani mi-am dat coate o oră cu mii de turiști, stă acum goală, cu bodegile închise. În Paris, turnul Eiffel aruncă priviri zăpăcite peste Sena. New-York-ul pare aproape liniștit. Atâtea zeci de locuri care în trecut ne dădeau iluzia de apropiere au amuțit ca peste noapte. Liniștea asta nu mai lasă loc nici de fațade, nici de interpretări. Poleiala s-a dus, a căzut cortina și oamenii s-au trezit față în față cu toate lucrurile de care încercau să fugă. Iar asta mi se pare cea mai mare dramă, pentru că ne atinge pe toți.

Cumva vom ieși și din chestia asta. Mulți vom scăpa neatinși de boală. Dar toți vom intra în convalescență. Iar peste ani, ne vom aminti de 12.04.2020 ca de momentul în care am conștientizat, la nivel colectiv, cât de singuri suntem de fapt.

Leave a Reply

Your email address will not be published.