-
Wishlist – 2026 – experience edition
2025 a fost despre experiențe. 2026 va fi la fel, cu un twist. Mă cunosc mai bine deja. Știu ce îmi place, știu ce lucruri îmi ”gâdilă” curiozitatea. Îmi place să învăț, să descopăr, să îmi împing ocazional corpul spre limitele lui. Alergatul, dansul, călătoriile și lectura sunt deja părți nenegociabile din viața mea. Le iubesc, le păstrez, le includ. Lor s-a adăugat recent zona ”culturală”. Pun ” ” pentru că termenul este interpretabil. Tehnic vorbind, zumba sau rollerskating nu sunt cultură. Dar sunt genul de evadări din bulă care îmi fac bine. Mă forțează să mă explorez, să mă cunosc. Din acest motiv, experiențele de mai jos sunt comasate.…
-
25 de experiențe din 2025
A fost un an plin. Bogat în trăiri, emoții și experiențe. Pe unele le-am documentat pe blog. Altele au rămas scrise în suflet. Dar toate merită măcar menționate. Am împlinit 35 de ani anul acesta. Sunt, oficial, la jumătatea vieții. Și mă simt mai tânără ca niciodată. Anul 2025 a fost anul în care am fost ”unapologetically myself”. Am renunțat la anxietăți și la ”trebuie”, am făcut strict ce m-a tăiat capul. Am spus ”nu” mai des, mi-am ascultat vocea interioară, mi-am dat voie să mă bucur de cele mai stupide lucruri. Iar pe parcursul acestei călătorii, am sfârșit prin a atrage oameni noi. Persoane ”pe filmul meu”, care se…
-
Autosuficiență, eșecuri, bule
Iar asta mi se pare cea mai frumoasă expresie a libertății. O viață dedicată pasiunilor, dezvoltării ca om. O viață de explorator în propriul suflet.
-
Câteva lucruri despre sport…
…pe care aș fi vrut să le știu mai devreme Azi am ieșit la prima tură de alergat mai serios din 2021. Rezultat: 5 km, în 50 de minute. Decent. Cam pe când ceasul anunța glorios al 5-lea kilometru m-a lovit din nou ironia situației. Acum jumătate de an nu alergam deloc. Acum cinci ani abia dacă făceam sport. Acum zece ani trei kilometri de mers pe jos intrau în sfera imposibilului. Și din nou am ajuns să mă întreb de ce mama naibii nu m-am apucat de sport mai devreme. Răspunsul pe scurt: lipsa de educație, combinată cu o groază de stereotipuri legate de activitățile fizice. Pe vremea când…
-
Uneori avem nevoie de tăcere
La vârsta mea, încep să am un sentiment tot mai crescut de greață față de... acumulări.
-
Un an de salsa
În curând se face anul de când serile de luni și miercuri se încheie pe ritmuri de salsa. O tranziție puțin neașteptată, ținând cont că mi-am petrecut bună parte din viață detestând dansul cu sete. Cândva, de mult, mi-a intrat în cap că dansul și ”aspirațiile intelectuale” nu sunt compatibile. Ideea s-a cimentat, iar in timp i s-au adăugat alte stereotipuri care de care mai tembele. Așa am ajuns la 28 de ani, intelectuală, strâmbă și cu o postură vai de capul ei. Apoi a venit toamna lui 2018, apogeul ”furtunii” de care vorbeam într-o postare mai veche. În timp ce în jurul meu lucrurile abia incepeau să se așeze,…
-
Sub teroarea superlativelor
Mi-am petrecut bună parte din viață prinsă fără voia mea între comparative și superlative. Ani de zile am urmărit nenorocitul de 10 fără să știu prea bine cu ce mă ajută. Astea erau ”directivele”, cu asta îmi cumpăram liniștea. Am fost pe rând ”eleva de nota 10 pe linie”, olimpică la nu știu câte materii, șefă de promoție. Pe scurt, eleva model și orgasmul mut al profesorilor. 10 era standardul de aur, orice era sub el devenea o ofensă de neacceptat. Când s-au afișat rezultatele de la bac, prima întrebare care mi-a fost adresată a fost ”cât ai luat”. A doua – ”cât au luat ceilalți”. Privind retrospectiv, toată perioada…
-
Un an ca o furtună
Aproape că s-a dus și 2018. Un an nebun, din toate punctele de vedere. Privit din exterior, a fost după toate standardele ”anul meu”. Zeci de obiective bifate aproape pe nesimțite de pe o listă invizibilă. Profesional și personal au intervenit schimbări necesare, chiar dacă ușor nepremeditate. Nici la experiențe nu am dus-o chiar rău. 5 luni de colindat Bavaria, o excursie fulger în Luxembourg, Islanda, care a ridicat enorm ștacheta în materie de călătorii, o revedere scurtă cu China mea dragă, plus alte mici escapade cărora le-am pierdut șirul. Am învățat într-un an, forțată de împrejurări, cât nu am învățat în toată facultatea. Mi-am descoperit pasiuni noi, am abandonat…
-
Letting go
Undeva prin vară am început să experimentez cu minimalismul. A venit cumva firesc. După ani de acumulări, lucrurile din jur tind să se transforme ușor ușor în balast. Nu mi-a fost greu să scap de obiectele din jurul meu. Am donat saci de haine, m-am despărțit cu o ușurință care mă surprinde de amintiri aparținând altor timpuri, obiecte, cărți, nimicuri sentimentale. Asta a fost partea ușoară. Problema cu curățenia este că, odată eliberat un spațiu, celelalte unghere murdare tind să iasă în evidență mai strident, mai obositor. În cazul meu, spațiul gol din casă a aruncat o lumină nu prea plăcută asupra relațiilor mele cu oamenii. Și am constatat că…
-
După 5 luni
Și-am revenit. Timișoara e nesigură din nou, iar Starbucks e pe cale să intre în pană de cafea :). Câteva concluzii, la final de ”exil”: Există două tipuri de oameni: cei care suferă un șoc cultural și cei care (se) mint foarte bine. Oricât de bine ai crede că cunoști o țară, nuanțele nu se descoperă prin vizite ocazionale. Ori fix acele nuanțe îți vin de hac atunci când te aștepți mai puțin. La sosire, mă temeam de lucruri previzibile: cultura, valorile diferite, birocrația și … bavareza. La toate m-am adaptat binișor. În schimb nici până la final nu am reușit să mă obișnuiesc cu liniștea de pe străzi și…
