Romeo și Julieta. Rock Story

Când s-a anunțat spectacolul de balet ”Romeo și Julieta. Rock Story” la Timișoara, m-am trezit față în față cu o dilemă. Descrierea promitea, prețul descuraja. Nu dau 100+ lei pe un bilet dacă nu sunt sigură că spectacolul este pe gustul meu. Spiritul practic a câștigat și am zis ”pas”.

Dar unele lucruri sunt făcute să se întâmple. Cu o seară înainte de eveniment, cineva a donat un bilet pe un grup local. Eram a doua pe listă. Totuși, o voce din capul meu insista că o să ajung la spectacol. Mi-am anulat planurile pe marți. La ora 17.00, în ziua evenimentului, îmi scrie Oana – ”persoana de dinainte a renunțat, mai vrei să mergi?”. Normal că m-am dus.

Supralicitat?

O știți pe aia cu ”la pomul lăudat”. A fost temerea mea principală legată de eveniment. Semnele erau acolo – promovare intensivă + rock să atragem oameni mai hip + o temă uzată și abuzată. Romeo și Julieta, eterna poveste de dragoste. Sau cum îmi place mie să spun – istoria a doi copii idioți care mor complet inutil.

Surprinzător, Romeo & Julieta a infirmat aceste stereotipuri. Atât de mult, încât am ajuns să uit de povestea inițială. În varianta propusă de Teatrul de Balet Sibiu, piesa inițială devine pretextul. Ea atrage publicul. Dar alte două personaje îl fac să rămână.

”Șerpoaica”

Se sting luminile. Preț de câteva secunde, nu se întâmplă nimic. Iar apoi, pe nesimțite, pe scenă se strecoară un personaj. Ignoră publicul cu grația unei pisici. Se întinde, se răsfață. Se întoarce spre perdea și ridică mâinile. Perdeaua, docilă, o ascultă și se ridică. Queen Mab, ladies and gentleman, adevărata stea a baletului.

Interpretată de Giulia Gessaroli, Queen Mab domină interpretarea. Când e pe scenă, o pune în umbră pe Julieta. Când e acolo, uiți de orice. A avut trei solo-uri. Dar momentele când ”nu face nimic” sunt cele cu adevărat puternice. Să stai, să privești, este o artă. Giulia Gessaroli aduce această artă la perfecție. În povestea celor doi iubiți bătuți de soartă este, well, cea care îi bate.

And in this state she gallops night by night

Through lovers’ brains, and then they dream of love;

O’er courtiers’ knees, that dream on court’sies straight,

O’er lawyers’ fingers, who straight dream on fees,

O’er ladies ‘ lips, who straight on kisses dream,

Which oft the angry Mab with blisters plagues,

Because their breaths with sweetmeats tainted are.

În piesa lui Shakespeare, Queen Mab este în cel mai bun caz un personaj secundar. În interpretarea celor de la Teatrul de Balet Sibiu, devine păpușarul. Împinge tinerii în anumite situații, oferă Julietei confort, o tentă de empatie și, la final, o sticluță cu otravă. Se amuză teribil pe parcursul întregii povești. Și, pur tangențial, seduce publicul.

Echivalentul ei masculin este Tybalt (Giorgio Guerreieri). La fel de încrezător, arogant, puternic. Dar spre deosebire de Mab, el este vulnerabil.

Între Tybalt și Mab, Romeo și Julieta nu au nicio șansă. Își joacă rolul cu convingere, ilustrează credibil inocența și dragostea țânără. Dar în contextul mai larg al interpretării, devin șterși, ușor de uitat.

Interpretarea și muzica

Spectacolul este promovat ba ca unul de dans contemporan, ba ca unul de balet. În opinia mea, este un fusion reușit. ”Romeo și Julieta. Rock Story” ia două stiluri de dans consacrate și la adaugă o componentă … atletică. Mișcările sunt la alt nivel, aproape de acrobație. Cele mai banale gesturi ale personajelor sunt atent coregrafiate. Doar că se produce un fenomen interesant – ca spectator, devii imun repede. Oricare din mișcările sau dansurile din spectacol, luate individual, ar fi fost niște opere de artă în mișcare. Când întregul spectacol este asta, ajungi să devii … ușor indiferent. Este un motiv pentru care un ceas face și ”tic” și ”tac”. Variația ține interesul viu. ”Romeo și Julieta. Rock Story” transformă excelența în monotonie.

Coloana sonoră a fost oarecum previzibilă – mult Queen, multe șlagăre. Nu m-a deranjat. Piesele s-au adaptat bine scenelor și, în mod neașteptat, povestea și-a păstrat ”baza”. Putem suprapune fără greutate momente din piesa lui Shakespeare peste balet, fără deviații majore.

Mi-a plăcut? Da. Aș da bani pe bilet, cu informația de acum? Da. În ierarhia mea de valori, puține spectacole merită 100+ lei. Matematică simplă, de acei bani mă duc de trei ori la Operă. Dar din când în când se strecoară excepții. ”Romeo și Julieta. Rock Story” intră în categoria spectacolelor ”altfel” și ”once in a lifetime”. Și mă bucur enorm că am avut ocazia să îl văd.