5 ani pe drumuri

Recent am pensionat vechiul meu pașaport. 5 ani, 24 de vize, 4 continente, sute de zboruri. Acum cinci ani, o decizie de moment mi-a dat viața peste cap. Nu știam atunci în ce mă bag. Viața pe drumuri încă mi se mai părea o existență ideală, lipsită de griji, o vacanță continuă condimentată cu experiențe unice. Am avut dreptate și nu prea. Partea proastă cu obiectele foarte lucioase e că tind să se înnegrească extrem de repede, Iar petele, oricât de mici, ies mai puternic în evidență prin puterea contrastului. La fel și cu stilul de viață – cu cât pare mai strălucitor, cu atât mai mari sunt șansele să ruginească.

Da, ultima jumătate de deceniu mi-a adus extrem de mult, din toate punctele de vedere.  M-am trezit în situații pe care nu le puteam intui, am crescut, mi-am cunoscut limitele și le-am depășit, am întâlnit oameni minunați, m-am deschis în fața altor culturi și am constatat cât de mici suntem de fapt, raportat la ce se întâmplă în jurul nostru. Dar am dat piept și cu partea urâtă a acestui stil de viață.

Ce înseamnă de fapt o existență petrecută în proporție de cel puțin 50% departe de casă? Pierderi, în primul rând. Relații aparent indestructibile se duc în cap, imunitatea la fel. Ratezi pe bandă rulantă momente cu oameni dragi, cronometrezi clipele de intimitate și relaxare, prinsă între două escale. Pasiunile suferă și ele, sau, dacă apuci să le dedici timp, efortul dedicat organizării, alipirii lor unui program haotic, depășește în intensitate relaxarea.

Când ai mai mult de două săptămâni legate într-un loc, nu reușești să profiți pe deplin de ele – intervin zeci de chestii administrative amânate de luni de zile, iar dacă ai puțin ghinion corpul o să-și aleagă fix acele zile să își ia revanșa sub formă de insomnii, răceli, dureri de cap și multe altele. Sănătatea ți se duce în cap, de medici sau momente de revenire nu prea timp. Apetitul ți se va modifica, așa că probabil în decursul anilor fie vei lua în greutate fără șansa de a da jos prea curând, fie vei slăbi urât și nesănătos pe motiv de stres.

Există o șansă foarte mare să fii catalogat drept superficial. Vrând nevrând, lumea cam pune semnul egal între implicare și prezență și da, nimănui nu-i place să fie o … gară între două trenuri.

Sunt genul de lucruri despre care se scrie mult prea puțin. Într-o lume disperată după experiențe și nou, majoritatea articolelor încă pun excesiv de mult accent pe glamor fără a evidenția și partea negativă a acestui stil de viață. Ei bine, ea există și nu e de neglijat. În cinci ani am vazut suficienți oameni ca mine cedând. Nu pentru că ar fi slabi sau lipsiți de pasiune ci pentru că la final de zi totul se reduce la o balanță contabilă. Iar ocazional, ea dă cu minus. Cândva, toate momentele alea ratate s-ar putea să cântărească mai mult decât orice experiență unică, iar nevoia de liniște să depăsească dorința de nou.

Mai există și al doilea scenariu, cel în care (încă) mă regăsesc. Este cel în care îți asumi pierderile și accepți să plătești prețul, cu tot ce implică.

Ce m-au învățat 5 ani pe drumuri? Că nu le poți avea pe toate. Că nu poți să fii in egală măsură casnică și pasionată de aventuri, fiica sau prietena perfectă, nu, nici măcar stăpâna perfectă pentru javra din dotare.  Dar nici nu trebuie. Dincolo de costul de oportunitate, valoarea unei decizii constă în sentimenul de satisfacție pe care ți-l dă.

Sunt Iza. Am cearcăne 90% din timp și un troller pregătit aproape în permanență. Dacă mă vedeți prin oraș, e o șansă foarte mare să vin de undeva sau să fiu pe picior de plecare. Sunt obosită bună parte din timp și prin urmare taciturnă. Ratez chestii și am încetat să le regret. De ce? Pentru că oricât de lung ar fi un drum și oricât de neospitaler hotelul în care mă nimeresc, mă culc mereu cu zâmbetul pe buze. Sunt un om norocos; în 28 de ani am văzut și am experimentat lucruri la care generații de femei din urma mea nu îndrăzneau nici să viseze, am colindat lumea și am avut prilejul să mă bucur de ea. Iar dacă cumva, prin absurd, mâine aș da colțul, aș face-o zâmbind, știind că am trăit cât pentru 100 de ani.