• C'est la vie

    Casa cu trandafiri

    Azi i-am vizitat mormântul pentru ultima dată. Un petic de iarbă năpădit de buruieni, ascuns în livadă. I-am spus că plec. Și din nou i-am simțit prezența. Botul umed în palma mea și starea aceea de liniște pe care numai prezența unui câine ți-o poate da. Au fost Dolly și Lolita. Și Puf. Iar apoi, spre final, Lulu. Au fost tanti L. și domnul C. Dintre toți, a mai rămas Lulu, măgăoața mică aruncată într-un tomberon și salvată în ultimul moment. Toți și-au scris istoria în casa cu trandafiri. Au inspirat parfumul primelor flori în iunie și au călcat indiferenți pe petale în timp ce bolta își cernea ultimul rod…

  • Tablouri

    Când și trandafirii mor

    S-a dus și bolta… Un final previzibil, după două zile de ninsoare continuă. Mica mea sursă de inspirație s-a făcut una cu pământul. Cu ea dispare o fărâmă de ”acasă” – trandafirii aceia sălbăticiți, de care se leagă primele mele amintiri din Hunedoara maternă, amintiri regăsite într-un oraș străin, sub forma unei bolte pline de culoare și viespi. I-am iubit atunci, în prima zi când m-am mutat. Am învățat să le admir tăria, să le cunosc toanele și nuanțele. Ei anunțau cel mai bine schimbarea sezoanelor – primăvara, lujere uscate gata să revină la viață; vara – florile moleșite de atâta căldură; toamna – ultima înflorire, ca o sfidare adresată…

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult.