
Talk the Walk #11
Spuneam acum câteva săptămâni că toamna aceasta mi-am propus să încetinesc puțin. Să o las mai ușor cu evadările, să fiu mai prezentă, mai puțin grăbită. Planul mi-a ieșit doar parțial. Am reușit să reduc frecvența călătoriilor ce-i drept, dar de stat liniștită, nici vorbă. Septembrie pare, fără doar și poate, luna evenimentelor culturale în Timișoara. În fiecare zi se întâmplă ceva pe plan cultural, de la manifestări artistice, la spectacole sau prezentări de tot felul. Adaugăm un soare cu dinți, un oraș strălucind în culori de toamnă și avem motivul perfect pentru a amâna pauza lung visată încă puțin.
Cu asta în minte m-am înființat duminică la Talk the Walk ediția 11. Despre eveniment nu știam foarte multe, dar părea o ocazie frumoasă de a explora zone mai puțin cunoscute ale orașului. S-a dovedit a fi o ieșire, pe cât de scurtă, pe atât de frumoasă, iar cele două ore petrecute în compania fetelor de la Fundația Culturală Timișoara au fost de ajuns pentru a-mi deștepta interesul față de trecutul industrial al orașului.
Turul a început pe lângă vechea fabrică de ciorapi, actualmente sediul Kaufland. Ca majoritatea clădirilor de acest fel, fabrica de ciorapi și-a trăit vremurile de glorie înainte de revoluție. Ulterior a fost preluată de italieni, pentru ca într-un final să devină supermarket. Din vechea construcție se păstrează doar turnul, renovat recent. Nimic nu sugerează vechiul scop al clădirii, iar istoria ei pare sortită să moară odată cu amintirile ultimelor muncitoare de acolo.
Am continuat cu Gara de Est din Timișoara (gara mică). În anii mei de studenție, treceam pe lângă ea aproape zilnic. Mi-a rămas în minte mai mult ca o graniță invizibilă, ce delimita zona de blocuri a orașului de o lume complet diferită, dominată de palatele minorităților. Utilitatea ei practică îmi scăpa, pe drept cuvânt – în prezent gara are mai mult aspectul unei halte abandonate. Nimic din aspectul ei de acum nu amintește de rolul cheie jucat la momentul construcției, în 1886. La momentul respectiv devenise a doua gară ca importanță din oraș, fiind destinată în special trenurilor de marfă ce aprovizionau cartierul fabric. Gara a fost extinsă în anul 1899, iar în 1970 primește forma actuală.
Nu departe de gară se află un alt vestigiu mai puțin cunoscut al vremurilor de altădată – turnul de apă din Lipovei. Similar din multe puncte de vedere cu omologul lui mai celebru din Iozefin, turnul a fost construit între anii 1912-1913, după proiectul lui Laszlo Szekely. Odată cu apariția pompelor mai performante, turnul și-a pierdut utilitatea. Astăzi ne întâmpină acoperit de iederă, un simbol pierdut între blocuri de beton.
Finalul turului ne-a purtat pașii către un vechi complex de fabrici – 1 Iunie și Azur. A fost partea mea preferată, în mare parte datorită istoriei fabricii Azur. La origini, complexul de azi era format din cateva fabrici mici, independente, care la un moment dat s-au adunat în cooperative, numite Atelierele Unite. Acestea produceau săpun și lumânări. Atestate încă din 1844, Atelierele au fost preluate de familia Färber. Fabrica crește constant, în ciuda unui incediu care o devastează în anul 1940, dar nu rămâne imună la schimbările aduse de al doilea Război Mondial. Familia Färber este trimisă la un lagăr de muncă, de unde fuge întâi la Viena, iar mai apoi in SUA. Fabrica este naționalizată, iar în 1963 primește noua denumire, ”Fabrica de Lacuri și Vopsele Azur Timișoara”. Destinul ei urmează parcursul întregii industrii românești – o perioadă de relativă glorie în comunism, urmată de o decădere lentă dar inevitabilă după revoluție. Fabrica este salvată chiar de familia fondatoare – John Färber, devenit între timp antreprenor în SUA, cumpără din nou fabrica la începutul anilor 2000. Și așa începe a doua perioadă de glorie a fabricii, care rămâne, la atâția ani distanță, o marcă de renume în România. Deși între timp majoritatea activităților au fost mutate în Calea Buziașului, vechiul sediu a rămas în continuare în posesia familiei, la solicitarea lui John Farber. Până de curând acesta vizita vechea fabrică cel puțin odată pe an. Din nostalgie poate, sau doar pentru a contempla trecerea timpului.
Recent, o mică parte a vechii fabrici Azur a fost preluată de o echipă tânără. Proiectul FABER își propune să transforme un vechi spațiu industrial într-un loc creativ, cu spații de cazare, locuri pentru evenimente și un bistro. Aflat încă la început, proiectul va fi inaugurat oficial în toamna anului 2019.
Talk the Walk #11 a fost primul, dintr-un lung șir de explorări urbane pe care mi le propun în viitor. A reușit ceva ce 9 ani de Timișoara nu au putut să facă – să îmi deschidă apetitul pentru istoria spațiilor industriale, să îmi arate că povestea unui oraș nu se scrie doar prin piețe și catedrale. Cele din urmă sunt simboluri. Dar poveștile cu adevărat frumoase se țes deseori departe de arterele turistice, în clădiri vechi, deseori abandonate. Acolo, cu decenii în urmă, o femeie sau un bărbat traversa strada în viteză, grăbit să ajungă la muncă. Era poate mama sau tatăl unui dintre noi, iar halele acelea mari și reci i-au adăpostit cândva tinerețea.

