• Evenimente,  Timisoara

    Talk the Walk #11

    Spuneam acum câteva săptămâni că toamna aceasta mi-am propus să încetinesc puțin. Să o las mai ușor cu evadările, să fiu mai prezentă, mai puțin grăbită. Planul mi-a ieșit doar parțial. Am reușit să reduc frecvența călătoriilor ce-i drept, dar de stat liniștită, nici vorbă. Septembrie pare, fără doar și poate, luna evenimentelor culturale în Timișoara. În fiecare zi se întâmplă ceva pe plan cultural, de la manifestări artistice, la spectacole sau prezentări de tot felul. Adaugăm un soare cu dinți, un oraș strălucind în culori de toamnă și avem motivul perfect pentru a amâna pauza lung visată încă puțin. Cu asta în minte m-am înființat duminică la Talk the Walk ediția 11. Despre eveniment nu știam foarte multe, dar părea o ocazie frumoasă de a explora zone mai puțin cunoscute ale orașului. S-a dovedit a fi o ieșire, pe cât de scurtă, pe atât de frumoasă, iar cele două ore petrecute în compania fetelor de la Fundația Culturală Timișoara au fost de ajuns pentru a-mi deștepta interesul față de trecutul industrial al orașului. Turul a început pe lângă vechea fabrică de ciorapi, actualmente sediul Kaufland. Ca majoritatea clădirilor de acest fel, fabrica de ciorapi și-a trăit vremurile de glorie…