Disclosure – am o slăbiciune pentru filmele cu supereroi. În copilărie, marea mea plăcere era să privesc ore în șir desenele difuzate de RTL2. Una dintre primele amintiri din acea perioadă se leagă de un personaj palid, cu urechi în formă ciudată – Aquaman. Nu știu exact cine a produs animația respectivă (Google nu mă ajută). Era proastă, chiar și după standardele acelor timpuri, dar chiar și așa mi-a aprins imaginația. Mi se părea fascinantă ideea unei lumi ascunse, mult evoluate din punct de vedere tehnologic, populată de ființe cu puteri aparte. În mod previzibil, când au început să ruleze în cinematografe primele trailere cu Aquaman, copilul din mine a ciulit urechile, iar filmul a aterizat instant pe lista ”de văzut”. În acest context, invitația celor de la CinemaCity, de a viziona proiecția în avanpremieră, a venit la țanc.  Din start vă spun că filmul nu e vreo capodoperă. Alegerea lui Jason Momoa în rolul principal mi s-a părut din start puțin dubioasă, iar rezultatul final îmi confirmă părerea. Marele atu al actorului este că arată mișto la pieptul gol, dar prestația lui nu convinge. Are carisma unui butoi, iar până și replicile amuzante au o notă forțată. Prin contrast,…