Minimalism si sustenabilitate,  My two cents

Minimalismul e doar pentru bogați?

Am încercat să citesc recent ”Arta simplității” de Dominique Loreau. Spun încercat, pentru că m-am oprit după primele 50 de pagini. Nu e doar antipatia mea veche față de cărți de self-help și alte minunății care îți spun cum să îți trăiești viața la secundă. Cartea mi se părea scrisă de o snoabă. Pasaje care glorificau minimalismul, într-o formă total inaplicabilă omului de rând. Cartea ridică în slăvi spațiile goale, renunțarea la orice nu îți e absolut necesar. Frumos, nu? Ar fi, dacă nu ar porni de la premisa total absurdă că majoritatea oamenilor își permit să trăiască așa.

Cu ”Arta simplității”, ca de altfel cu toate interpretările extreme ale minimalismului, premisa inițială e complet greșită. Se pornește din start de la un spațiu unde păstrăm doar ce ne e necesar aici și acum, ignorând nevoile viitoare. Probabil în universul ideal al lui Loreau și alți autori similari, aceste nevoie se rezolvă rapid cu un drum la primul supermarket. Ceva de genul ”Scapă de toți plasturii, nu te tai la deget în fiecare zi”. Iar când te vei tăia, îți vei cumpăra unul, exact cât ai nevoie atunci. Na și aici se împute treaba. Teoria respectivă funționează pentru o elită relativ restrânsă, ce își permite să își satisfacă o nevoie atunci când apare, fără a se împiedica într-un card cu sold zero. Ori majoritatea oamenilor nu au acest lux. Marea masă nu își permite să scape de obiecte cu uz ocazional, tocmai pentru că în momentul fatidic când acel obiect va deveni necesar s-ar putea să nu aibă resursele necesare pentru a-l înlocui. Pentru cei mai mulți, a păstra lucruri nu e atât o pasiune, cât o necesitate. Iar geaca aia veche și îndelung purtată s-ar putea să fie singura lor plasă de siguranță, când haina de zi cu zi se rupe cu trei zile înainte de salariu.

Dacă dați o căutare pe Instagram după minimalism, vă vor lovi sute de poze cu interioare albe, luminoase, goale, eventual cu o pată de verde plasată strategic. Dar mai mult decât liniște, acele spații îmi transmit altceva – un card baban în spate, capabil să umple acel gol în secunda în care acest lucru va fi necesar.

Prin urmare, minimalismul e doar pentru bogați și snobi? Este, cam în măsura în care a fi vegan e singura ta posibilitate să consumi legume. O extremă nu trebuie să definească un curent. Putem fi minimaliști renunțând la ce ne e de prisos și investind, atunci când ne permitem, în calitate; adaptând curentul la propriile noastre realități și nevoi; trăind cumpătat, limitându-ne consumul. Spațiile goale și albe sunt o interpretare, nu o regulă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult.