My two cents

Lumea ne-o construim singuri

Nu aș fi vrut să scriu despre asta azi, deși subiectul îmi ”stă pe degete” de mult timp. În mod normal aș încerca să abordez teme mai vesele într-o perioadă în care numai de negativitate suplimentară nu ducem lipsă. Dar întâmplarea face că numai în cursul zilei de azi m-am confruntant cu două situații … problematice. O redau doar pe prima:

O cunoștință pe care am cunoscut-o într-un context profesional în ”altă viață” are nevoie de o favoare. Genul de favoare care necesită ajutor din partea unui număr cât mai mare de oameni. Toate bune și frumoase până aici. Atât că modul firesc de rezolvare a cunoștinței respective a fost să dea un mail în masă cu 50 de oameni în CC, scuzându-se la final că ”s-a gândit că am aprecia șansa de a ne reconecta”. Inofensiv, nu? Și întâmplător, ilegal. Este genul de situație în care Iza de acum doi ani ar fi înjurat, ar fi ieșit la o țigară și ar fi lăsat-o moartă. Doar că Iza de acum gândește altfel. Așa că i-am răspuns (fără cei 50 de oameni în CC) și i-am explicat frumos că ceea ce face ea contravine reglementărilor din GDPR și am rugat-o să îmi șteargă datele. Fără a intra in detalii, adresele de e-mail sunt considerate informații confidențiale, iar distribuirea lor fără acordul persoanei în cauză reprezintă un abuz.

A fost gestul meu meschin? Poate. Adevărul e că puteam să îmi țin gura. Dar am obosit acum ceva timp să tot tac.

O viață întreagă mi s-a spus, mai direct sau mai voalat, să nu mai ripostez la orice. Să învăț să trec cu vederea, să las de la mine. Am făcut-o, atât cât mi-a permis firea, dar mereu cu un gust amar. Și la un moment dat am decis să îmi bag picioarele și să mă încred în propria morală. Da, mă cramponez de gesturi mici. Sunt clientul acela din iad care nu închide ochii la nereguli și merge până în pânzele albe pentru a-i face pe alții conștienți de o greșeală, uneori stricând bani și nervi pentru asta.

Probabil pe termen scurt mi-ar fi mai ușor cedând. Pe termen lung, toleranța asta față de abuzuri, multiplicată la câteva mii de oameni, se propagă până în vârf. Și dintr-o dată ne mirăm de ce nu putem beneficia de un serviciu plătit fără a strecura și plicul în buzunarul halatului. Și stăm și plângem că trăim într-o societate coruptă, fără să ne analizăm rolul propriu în această stare.

Adevărul e că niciun abuz nu apare peste noapte. Întâi vin chestiile micuțe, ușor de trecut cu vederea: un casier care ”uită” să îți dea restul, un taximetrist care nu pornește ceasul pentru că oricum ”știe cât e cursa”. Le tolerăm pentru că ne e mai ușor decât să ne luăm la harță. Perpetuăm o ilegalitate până când intră în ”cultura populară”. Iar apoi suntem șocați când îi vedem efectele la scară largă.

De unde teama asta de a riposta? De ce, în anul Domnului 2020 majoritatea oamenilor sunt viteji doar pe Facebook și închid ochii cu nonșalanță când ar putea interveni în viața reală?

Un ultim gând: există multe feluri de a da un feed-back. Personal, mi-am făcut o regulă din a rămâne mereu politicoasă și la subiect chiar și când transmit un mesaj mai neplăcut sau o critică. Fără injurii, fără dezgropat morți. O simplă descrierea a situației, a efectelor ei asupra propriei persoane, eventual completată cu o sugestie de soluționare. Neapărat un ”mulțumesc și o zi frumoasă” la final. Soc și groază, în 80% din cazuri, feed-back-ul este unul pozitiv. Oamenii sunt mult mai receptivi la sugestii când acestea sunt date pe un ton politicos. De cele mai multe ori, nici nu sunt conștienți că au greșit că deh, ”cultura populară”. Iar o intervenție fermă, dar lipsită de pasiune are potențialul să le deschidă noi perspective :). Revenind la cunoștința de mai sus, ca răspuns la remarca mea am primit prompt niște scuze. Dar ce contează mai mult este că probabil se va gândi de două ori înainte să verse tot conținutul agendei în CC-ul unui mail. Și uite-așa, pas cu pas, intervenție cu intervenție, bula mea devine un loc tot mai fain și mai cozy. Ceea ce vă doresc și vouă.

2 Comments

  • Andra Costa

    Pe Facebook e ușor să dau feedback negativ pentru că nu trebuie să te uiți la persoana respectivă. De-asta sunt așa de curajoși oamenii, chiar și atunci când ar trebui să se gândească de 2 ori. Dar ai dreptate, dacă fiecare dintre noi ar face lucrurile cum trebuie, cultura lui ”merge și așa” ar dispărea până la urmă. Doar că lumea nu prea face acest lucru. ”Merge și așa” is going strong”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult.