My two cents

Fiecare om este un cimitir

Pe măsură ce îmbrătrânim, inima noastră devine o colecție. Se adună treptat în ea bunici, rude, prieteni, cunoștințe. Ne vizitează ocazional, atunci când găsim timp să privim înapoi. Iar asta e singura nemurire în care îndrăznesc să cred. Raiul e un concept pentru comozi. Ne scutește de responsabilitate. Ideea că oamenii care ne-au fost dragi petrec bine mersi pe sunete de harpă ne absolvă de vină atunci când începem, invariabil, să uităm.

Ea credea în toate astea. Nu spăla în zile de sărbătoare. Primea preotul, se speria când se rătăcea ocazional o cucuvea pe gardul curții. Aprindea lumânări să ghideze morții spre casă, se apleca cu toată greutatea celor 80 de ani să mute din drum un melc rătăcit. Își făcea cruce, împărțea frunctele din livadă în fața porții.

Au fost 12 ani. Haotici, dar cu niște repere clar stabilite. Primii ghiocei, în ianuarie. Nebunia de lalele de la mijlocul lui mai. Iar apoi vara, când bolta de trandafiri de la intrare exploda iar curtea vibra de la albinele și gâzele care ne luau cu asalt. Au fost câini, trei generații. Și pisici ce luau în stăpânire acoperișul, spre ciuda câinilor. Au fost arici și broaște și smochini proaspăt culeși din copaci, și via care aproape că ceda sub greutatea strugurilor. Au fost zâmbete, povești, cafele și țigări. Iar apoi, cândva, a fost o ultimă lumânare în geam.

Se spune că durerea este de fapt iubire. O iubire ce și-a pierdut subiectul afecțiunii, așa că acum stagnează în eter, confuză. Doar că durerii îi urmează teama. Teama de a dezamăgi, de a evoca incorect, de a uza amintirile până la deformare. Așa că alegem, inconștient, uitarea. Ne facem oamenii dragi pachet și îi ascundem într-un colț ferit de inimă. Îi ținem acolo, departe de prezent. Ocazional dorul ne împinge înspre ei din nou. Iar cândva, după ani, constatăm că vocile celor trecuți dintre cei vii au ajuns să se contopească cu vocea noastră.

Oamenii dragi nu mor. Se infiltrează în noi, devin vocea rațiunii și a subconștientului. Iar alături de noi, călătoria lor continuă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *