Minimalism si sustenabilitate,  My two cents

Amprenta tuturor lucrurilor

Acum câteva zile a debutat pe Netflix seria ”Tidying Up with Marie Kondo”. Am urmărit de curiozitate vreo două episoade. Îmi place de Marie și am cules câteva idei interesante din cărțile ei. Punctul central din ”filosofia” autoarei este renunțarea la obiecte, iar serialul urmărește punerea în practică a acestui principiu. Marie vizitează diverse familii și, după câteva momente dramatice și niște lacrimi vărsate pe alocuri, sfârșește prin a le ”revoluționa” viața. Oamenii scapă de o groază de lucruri inutile, iar la final tot sunt fericiți și recunoscători. Mișto, nu? Atât că seria o dă în bară rău de tot la un capitol – gunoaiele. În aproape fiecare episod, cadrul se oprește la un moment dat pe imaginea sacilor de gunoi, aliniați cu sutele în fața ușii. Rămânem visând la o continuare romantică, cu o mașină de gunoi ducând frumos tot balastul spre răsărit și lăsând în urmă o familie fericită. Ori fix aici apare problema.

Cumpărăm mult. Din necesitate, din impuls sau pur și simplu pentru că putem. O ecuație simplă – bani contra produse. La un moment dat, după ce obiectul mult visat își îndeplinește scopul sau e înlocuit de unul mai performant, îl aruncăm frumos la gunoi iar idila noastră se încheie. Mai departe e problema serviciului de salubritate. Noi l-am aruncat, ne-am făcut datoria, ce se întâmplă mai departe nu ne privește și nu e din vina noastră. Atât că e.

În teorie, actul de a cumpăra vizează satisfacerea unor necesități. Cumpărăm un produs pentru a satisface ceva, că vorbim de foame, sete, sau … vanitate. Mai puțin evident e că acel obiect vine la pachet cu o responsabilitate. Tot ce luăm lasă o amprentă și nu mă refer la minusul de pe card. Toate achizițiile noastre lasă o urmă. Uneori ea se estompează, dar mult mai des ea rezistă cu miile de ani. Reciclarea rezolvă o parte din problemă, dar are efect de pansament. E ca o doză de morfină administrată unui om în chinuri – estompează simptomele, dar nu adresează cauza. Revenind la produse, cauza principală pentru toată invazia asta de gunoaie este consumul, adeseori impulsiv și iresponsabil. Ori asta nu mai e problema primăriei. E un fenomen asupra căruia avem control și pe care îl putem diminua. Cum? Strunindu-ne puțin impulsurile; alocând o clipă pentru a însoți acel produs mai departe de punctul în care ne satisface o nevoie, încercând să-l privim prin prisma întregului său ciclu de viață; căutând alternative mai prietenoase cu mediul. Variante există, unele extrem de accesibile și economice.

E un subiect mai vast, pe care o să încerc să-l dezvolt în articolele care urmează. Până atunci, vă las o temă de gândire: data viitoare când faceți cumpărături, analizați-le preț de un moment. Cât din ce ați cumpărat conține plastic? Și cât, din acel plastic, va ateriza la gunoi numai în decursul despachetării?

Leave a Reply

Your email address will not be published.