My two cents

Viața ca o plăcintă perfectă

Dintre toate stereotipurile promovate de filmele americane, unul m-a bântuit mult timp: cel al eroinei care își începe ziua cu un jogging lejer de 10 mile, după care se înființează punctual la jobul ei de succes cu părul în perfectă ordine și cumva mai găsește timp la sfârșitul zilei pentru ”a drink”, o bârfă cu prietenele și încurcături sentimentale.

Recunosc, imaginea m-a atras mult timp. Dincolo de glamour, intuiam acolo un echilibru și o capacitate de organizare mult peste nivelul meu. În treacăt fie spus, viața mea e fix opusul imaginii prezentate mai sus: lucrez mult, fac sport și reușesc să mențin iluzia unei vieți sociale dar de echilibru nici vorbă. Viața mea este un permanent exercițiu de jonglerie cu limite slab trasate.

De-a lungul timpului, am încercat cam toate ”schemele” de organizare existente – agende și organizere de tot felul, planuri, blocuri dedicate în calendarul de lucru. Am investit o groază de timp, nervi și ocazional bani în speranța că voi atinge acel nivel de structură și predictibilitate similar cu o plăcintă perfectă, tăiata în felii egale. Ocazional mi-a ieșit. Am avut perioade când zilele chiar se desfășurau similar cu al eroinei de mai sus. Apoi, inevitabil, intervenea ceva și plăcinta mea perfectă își pierdea din simetrie. Și dă-i și ia-o de la capăt cu noi metode și noi planuri.

Schimbarea de percepție a survenit recent, când am aruncat un ochi critic la toți oamenii care m-au inspirat de-a lungul anilor. Deși diferiți, toți au câte ceva în comun: sunt, de departe, cei mai frumoși și mai ”dezechilibrați” oameni de pe planetă. Sunt persoane care au abandonat pretențiile de echilibru în favoarea pasiunii. Fac ce vor și ce le place, își amestecă viața profesională și cea personală și prioritizează ocazional pe prima în favoarea celeilalte și invers. Totul, fără remușcare sau second thoughts. Și în cazul lor, ”plăcinta” e imperfectă; e asimetrică, cu margini prost tăiate și straturi care se amestecă. De la distanță, poate părea un dezastru culinar. Până guști din ea și constați că e cel mai bun lucru testat vreodată.

Mă conving tot mai mult că ”granițele” și ”separatoarele” au caracter… didactic. În teorie da, probabil e frumos să ai viața atent împărțită în felii egale. În practică, nu prea merită efortul. Sunt zile când jobul te va solicita până la epuizare. Și altele, când evenimentele personale vor avea prioritate. Și mai sunt zilele alea fatidice când nu ai chef nici să te rostogolești din pat. Ce ni se spune mult prea rar e că e ok să fie așa. Ocazional e bine să lăsăm culorile să curgă în afara contururilor. Poate o culoare o va domina pe alta, temporat. Dar mai există și scenariul mult mai probabil în care două culori se îmbină și ne trezim că viața noastră se îmbogățește cu în încă o nuanță. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest website foloseste cookies. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult.