Exercitii de sinceritate

Memento

În copilărie adunam obsesiv tot felul de obiecte. Mă îngrozeam la gândul că aș putea să uit, că detaliilor zilelor trecute ar putea să se piardă și va rămâne… vidul. Așa am umplut cutii întregi de nimicuri. Mărțișoare, sute de cărți poștale și alte prostii fără valoare. Nu știu dacă m-am uitat peste ele de două ori. Un obiect pus în cutie era un obiect pierdut, o amintire arhivată. Am continuat totuși să colecționez. Când am început să călătoresc, petreceam ore în șir căutând suvenirul perfect, acel ”ceva” la care, uitându-mă, să retrăiesc în cel mai mic detaliu experiența. Când cutiile au început să dea pe-afară, am încercat să combin utilul cu practicul: mă întorceam cu mărgele și sticle de vin, eșarfe și ustensile de bucătărie.

Ironia m-a lovit când am constat că jumătate din lucrurile expuse prin casă nu mai îmi spun aproape nimic. Îmi amintesc vag locul sau contextul în care le-am cumpărat, dar atât. În schimb pot să evoc fără niciun memento fizic întâmplări banale. Am uitat aproape complet de muzee, sau istoricul unor locuri, de fețe odată familiare, de ani întregi din trecut. Iar constatarea e mai puțin supărătoare decât pare la prima vedere. Evenimentele care m-au marcat cu adevarat rămân întipărite, nelegate de niciun obiect. Restul sunt balast, iar uitarea e doar o curățenie generală într-o minte suprasaturată de senzații. Așa că am renunțat să mai colecționez. În schimb, îmi creez momente: cafele savurate fară grabă, experiențe care îmi pun nervii la încercare și mă scot din zona de confort, seri cu muzică bună sau dimineți leneșe petrecute cu nasul într-o carte.

Poate că în viitor cele de mai sus se vor contopi într-o masă incertă de senzatii fără repere clare. Dar până la urmă, cât contează detaliile de fapt? Dacă voi privi vreodată în urmă, nu voi avea nevoie de un film minuțios executat. Îmi va ajunge să știu că am trăit frumos, că orice pas, orice călătorie, m-a adus mai aproape de omul care îmi doresc să devin.

 

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *