A fost odată… Londra

A fost odată… Londra

Recent s-a împlinit anul. Un an de când sunt hoinar pe cont propriu, fără agenții și alți intermediari. Un an de la cea mai dificilă și în egală măsură cea mai frumoasă călătorie de până acum.

Am avut norocul să ajung într-un timp relativ scurt în locuri la care alții abia îndrăznesc să viseze. Am călătorit  în diferite formații, cu agenția, cu lucrul, cu prieteni, cu străini. Londra însă va fi rămâne piatra de hotar, dincolo de care se așterne o poveste chiar mai palpitantă. A fost începtul ”carierei” mele de călător solo, prima și poate cea mai dificilă escapadă. M-a lăsat nu doar cu amintiri cât pentru două vieți, dar și cu o înțelegere mai bună a propriilor puteri. Hoinărind prin capitala Angliei am descoperit pe lângă locuri incredibil de frumoase, o persoană nouă, descurcăreață, capabilă să își croiască plăceri din lucruri mici, dar mai ales, un om care se simte incredibil de bine pe cont propriu. În toate călătoriile mele de după aceea, am purtat o fărâmă din Londra cu mine. E punctul terminus, spre care mă întorc în gând de fiecare dată când lucrurile o iau la vale – am reușit asta, pot să fac orice altceva.

A fost odată ca niciodată … o zi frumoasă de toamnă, în care un telefon mi-a stricat ziua: ”Cu regret vă informăm că excusia dumneavoastră a fost anulată, bla bla, bla bla”. În urma lui, rămânea o fată cam plouată, față în față cu perspectiva unui concediu distrus din fașă. Disperarea m-a ținut câteva ore, suficient cât să semnez în gând actul de divorț cu tot ce înseamnă agenții de turism românești Apoi, o idee nouă și-a făcut loc. Toate resursele adunate în timp s-au legat, ca într-un puzzle uriaș: informații despre site-uri cu bilete de avion, povești despre statul în hostel, trucuri despre cum să-ți plănuiești o călătorie pe cont propriu. La final de zi, după ceva căutări pe flymeanywhere.com eram fericita posesoare a unui bilet dus-întors spre Londra. Deja înjuram în gând și mă întrebam dacă nu cumva mă băgasem într-o chestie ce mă depășește. Dar zilele au trecut și pe măsură ce incertitudinile erau înlocuite cu rezervări și planuri, entuziasmul își făcea loc. Două săptămâni mai tâziu aterizam pe Louton.

Nu o să vă obosesc acum cu detalii. Încă mai lucrez la albumele care vă vor prezenta un tablou complet al Londrei văzută prin perspectiva de călător solo, de om care a făcut ce a vrut când a vrut. Povești sunt multe, dar cea mai frumoasă se scrie târziu, când praful se așterne ușor peste amintiri: este amintirea unei toamne aurii petrecute în celălalt capăt al Europei; au fost hoinăreli cu miros de cafea și fum de țigară; a fost soarele sclipind blând printre frunze uscate; veverițe fugărindu-se printre pomi; gâscanul chitit să-mi fure prânzul; Brighton-ul în ploaie; lebedele dansând pe sclipiri de apă în Windsor; Cambridge-ul plin de biciclete; povești până la ore târzii în paturile supraetajate din hostel. Dar mai presus de toate, a fost toamna, poate cea mai frumoasă trăită pănă acum.

Multă lume asociază Anglia cu ploaie, frig și o atmosferă ostilă. În amintirea mea însă, Londra și împrejurimile ei vor purta mereu amprenta soarelui blând de septembrie și al frunzelor arămii. Un cadru ideal pentru un inceput de poveste: Iza, călător solo.

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter

One thought on “A fost odată… Londra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *