Martie în cheile Țăsnei

Martie în cheile Țăsnei

Prima tură din an mi se pare mereu cea mai grea. Parcă atunci toate temerile se acutizează, iar panica devine pentru scurt timp stăpână. “Dacă nu o să fac faţă“? Nu e un sentiment de durată. Picioarele reţin ceea ce mintea uită. Îşi găsesc drum chiar şi atunci când ochii caută cu disperare un drum pe o panta abruptă. Mă echilibrează atunci când mintea îmi spune “ai să pici”. În general lucrurile se liniştesc după prima urcare. Atunci mintea şi corpul cântă din nou la unison şi îmi amintesc toate motivele pentru care aleg să revin iar şi iar pe munte, în ciuda provocărilor pe care acesta le impune.

Începutul de sezon a fost marcat de tura pe cheile Ţâsnei.

E ceva la Herculane, ce mă atrage și mă înspăimântă în același timp. Cam toate turele pe care le-am făcut prin zonă pornesc cu o urcare zdravănă, care aduce cu ea și o schimbare în peisaj: verdeața este înlocuită brusc de peretele de stâncă și de-odată munți pe care doar îi bănuiai aproape ți se aștern în fața ochilor. Plimbare pe cheile Țăsnei nu a făcut excepție. A debudat cu urcuș greoi, pentru ca apoi să fiu răsplătită cu priveliștea crestelor înzăpezite.

Odată depășit primul obstacol, drumul continuă aproape drept. Diferența de nivel este insesizabilă, e un traseu pe cât de ușor, pe atât de variat din punct de vedere al peisajelor.  Pe alocuri, poteca se întretaie cu mici cursuri de apă. E momentul acela din an când ultimele amintiri ale iernii curg la vale sub formă de stropi argintii. Apa încă mai poartă amintirea frigului, dar în drumul ei așterne primăvară: firele de iarbă încolțesc, iar iedera și mușchiul se desfată în nuanțe noi de verde.

Finalul de traseu rezervă o nouă surpriză: o cascadă, la baza căreia străjuiește o moară uitată de timp. E de altfel singurul indiciu că oamenii și-au găsit drum până aici. Între stânci și fire de apă, prezența omului se reduce la o amintire.

Cheile Țăsnei sunt locul perfect pentru a prinde o frântură din toate cele patru anotimpuri: în zare – munții înzăpeziți; pe jos, frunzele uscate purtând amintirea toamnei trecute; iarba proaspătă, cu miros de primavara; iar sus, atingând aproape cerul, brazii veșnic verzi, prinși într-o vară perpetuă.

Poze aici.

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *