Browsed by
Author: izabelar

Acasă

Acasă

În postarea trecută povesteam despre o schimbare de perspectivă și menționam în treacăt cât detestam Timișoara la început. Da, timp de multe luni după ce am părăsit orașul de la poalele castelului, am fost reticentă față de noua mea casă. Orașul nu reușea să convingă și pace. Cu tot aerul ei de capitală europeană și cu zecile de experiențe care mi se așterneau la picioare, Timișoară rămânea în ochii mei un punct de tranzit între două trenuri. Detestam traficul, ploile de…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Din altă viață

Din altă viață

Mă uit peste postările mai vechi și îmi vine greu să cred că a trecut doar jumătate de an de când am scris ultima dată. Impresiile par din altă viață. O viață în care centrul existenței mele era evadarea. Uram rutina, uram puțin chiar și orașul care m-a primit cu brațele deschise, uram stabilitatea și relațiile care cer efort. Totul se rezuma la clipă, la interacțiune, la schimbare. În ultimii ani am dus-o într-un ritm nebun și aș minți spunând…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Berg frei?

Berg frei?

Am stat mult pe gânduri înainte să scriu acest articol. Unele frământări stau mai bine nespuse, prea intime sau prea dureroase pentru a vedea vreodată lumina zilei. Dar din când în când o doză de sinceritate nu strică, chiar cu riscul de a ofensa pe unii. Recunosc că în articolele mele am tendința să fiu subiectivă. Am văzut mereu în călătorii un prilej de relaxare, o trăire prea frumoasă pentru a fi umbrită de amintirea celor câteva inevitabile momente tensionante….

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Bucovina, după zece ani

Bucovina, după zece ani

2006, vara. În autocarul supraîncălzit, mirosul de mir se amestecă cu cel de parizer stătut. La casetofon, Gheorghe Zamfir fredonează pe repeat aceeași melodie iritantă. O băbuță își cocoleșește odrasla de 20 de ani: ”dragă, sigur nu ți-e frig?”. Ceva mai în spate, un puștiulică cu veleități de preot explică oricui vrea să audă cum rock-ul este calea spre iad. Nervii îmi sunt întinși la maxim. Mai două zile și scap… Oprim când amurgul se lasă pe dealurile Bucovinei. ”Am ajuns?”…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Spre Anglia!

Spre Anglia!

Vă povesteam în articolul meu anterior despre prima mea escapadă pe cont propriu. A fost prima încercare de a organiza ceva de capul meu şi, privind retrospectiv, a ieşit mult mai bine decât mă aşteptam. Nu doar că am văzut tot ce mi-am propus, lăsând ocazional timp pentru cafele savurate în linişte şi pauze de vindecat tălpile, dar bugetul total mi-a ieşit mult sub ce oferă agenţiile de turism. Două săptămâni în Londra în împrejurimi m-au costat undeva la 1000…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
A fost odată… Londra

A fost odată… Londra

Recent s-a împlinit anul. Un an de când sunt hoinar pe cont propriu, fără agenții și alți intermediari. Un an de la cea mai dificilă și în egală măsură cea mai frumoasă călătorie de până acum. Am avut norocul să ajung într-un timp relativ scurt în locuri la care alții abia îndrăznesc să viseze. Am călătorit  în diferite formații, cu agenția, cu lucrul, cu prieteni, cu străini. Londra însă va fi rămâne piatra de hotar, dincolo de care se așterne…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Iubirea mea cea dintâi și dorul meu cel din urmă

Iubirea mea cea dintâi și dorul meu cel din urmă

La el revin mereu. Pot să colind lumea-n lung și-n lat, să traversez mări și să mă las sedusă de farmecul altor culturi, dar mereu pașii mă vor purta înapoi la el. E cea mai lungă și mai frumoasă poveste de dragoste, mereu tânără, mereu plină de neprevăzut. Retezatul… Sunt decenii de când l-am descoperit prima dată, un lanț muntos cum nu mi-a fost dat să mai cunosc altul. Copil fiind, m-a vrăjit cu promisiuni de umbră și șoapte de…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Humans of Riga

Humans of Riga

Puține tipuri de fotografie mi se par mai grăitoare ca street photography: oameni simpli, surprinși spontan, în ipostaze lipsite de senzațional. Acei oameni, grăbindu-se spre casă sau savurând pe fugă un fum de țigară sunt cei care ”colorează” locurile și le dau unicitate, mai mult decât o fac cadrul natural sau arhitectura. În Riga am avut noroc: dacă în general aparatul foto este privit cu ostilitate, aici oamenii m-au ignorat cu grație :). Au rezultat astfel câteva poze, poate nu grozave…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Hai-hui prin țările baltice

Hai-hui prin țările baltice

Până acum jumătate de an, n-aș fi putut nici să localizez cu precizie țările baltice pe hartă. Singura referință la ele era amintirea lui Polly (copiii de la 402, anyone?) cântând cu patos ”du-mă înapoi în Lituania”. Ideea a prins teren târziu în primăvară, când întâmplător am dat peste acest articol. De acolo până la a mă decide nu a fost decât un pas. Mă așteptam să-mi fie mult mai greu să ne organizăm. Surprinzător, totul a mers perfect, iar plimbarea de…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter
Un dor în plus

Un dor în plus

Mă trezesc și, pentru o fracțiune de secundă, am impresia că încă sunt acolo. Mă văd coborând scara veche, în spirală, către un oraș adormit, învăluit în primele raze ale soarelui. Simt parcă, printre gene, norii mișcându-se peste apă în portul din Tallinn.  Apoi iluzia se destramă și rămâne doar dorul. Fiecare escapadă, fie ea mai lungă sau doar pentru câteva zile, îmi lasă un nou petic pe inimă. Ceva din mine a rămas acolo. Iar o altă fărâmă nouă a traversat…

Read More Read More

Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on Twitter